Avizul va fi emis în 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la AACR. În situaţia în care sunt necesare completări ale documentaţiei tehnice, termenul de emitere a avizului se calculează de la data completării documentaţiei tehnice de către solicitant.
Nu este posibilă anularea și rambursarea/restituirea tranzacției.
Documentul în format electronic se transmite prin intermediul poștei electronice la adesa de e-mail declarată.
ATENȚIONĂM asupra faptului că AACR este exonerată de orice răspundere privind tendința anumitor persoane fizice/ juridice abilitate să efectueze studii de obstaculare, de a excede cadrul legislativ, prin substituirea unor atribuții ce revin exclusiv AACR și pronunțarea cu privire la impactul obiectivelor asupra parametrilor de funcționare ai echipamentelor CNS, etc, inducând în eroare beneficiarii.
AACR în baza prevederilor art. 87 alin. (1) din Codul aerian al României din 2020, aprobat prin Legea nr. 21/2020, ale OMTCT 1185/ 2006 şi ale art. 3 alin. 1 lit. a pct. 13 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, anexă la Hotărârea nr. 405/1993 privind înfiinţarea AACR, modificată şi completată, este singura autoritate națională care emite avize pentru documentaţiile tehnice aferente obiectivelor din zonele cu servituți aeronautice civile sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau pot afecta siguranţa zborului pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României.
În conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice, AACR poate solicita și ține cont în evaluarea tehnică de specialitate doar de studiile de obstaculare, întocmite de specialiști autorizați în domeniul geodeziei care fac dovada dreptului de semnătură conform legislației aplicabile, care trebuie să prezinte strict măsurătorile în sistem WGS 84 aferente construcțiilor existente pe teren conform Anexei 4 și 5 la Decizia DG al AACR nr. D 306/ 26.06.2020.
Evaluarea impactului unui obiectiv din punct de vedere electromagnetic, geometric, operațional, se poate realiza doar de către specialiștii cu expertiză în domeniile respective, din cadrul AACR, respectiv ROMATSA, după caz, în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice aplicabile.
RA AACR, Sos. București-Ploiești, Nr. 38-40, Sector 1, București, România, J40/9079/2003, CIF RO5205651.
Plata prin card este asigurată de serviciul de plată PlatiOnline
Tipuri de carduri acceptate:
Plata este realizată în condiții de securitate maximă, fără a se percepe vreun comision suplimentar.
Tranzactia va aparea pe extrasul de cont al detinatorului de card cu denumirea CAA.